Creativitate

Creativitatea este cea care se caracterizează prin originalitate, expresivitate și este imaginativă, generativă, inventivă și inovatoare. Preocuparea pentru dezvoltarea capacităților creatoare ale copiilor trebuie însoţită de respectul adultului fața de ideile lor, lăsându-le acestora inițiativa, sădindu-le în conștiință încrederea în propriile posibilități, în propria gândire și în felul de a-și exprima părerea personală.

Stimularea curiozităţii şi a interesului, este o parte integrantă a tuturor aspectelor din învăţăturile educaţiei Neoumaniste, fiind, în special, importantă în educarea creativităţii. Educatorul trebuie să trezească curiozitatea şi interesul prin planificarea cu atenţie a experienţelor stimulative sau a aranjamentelor decorative care vor trezi imaginaţia invitând spre o explorare mai amplă şi o participare creativă. Aceasta se poate realiza prin selectarea unei anumite melodii, a unui text, sunet sau arome pentru a crea o anumită stare. Acelaşi efect îl poate realiza şi crearea unei ambianţe vizuale interesante şi plăcute sau pur şi simplu o plimbare prin natură. Rolul educatorului este de a crea un mediu bogat şi fertil astfel încât să conducă la înflorirea creativităţii.

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on Google+

rasarit@amurtel.ro

0743161740