Author Archives: gradipower

Rolul educatoarei neoumaniste în formarea personalităţii copilului

Educatoarea este acea persoană specială din viaţa copilului care poată să faca viaţa frumoasă şi limpede acestuia, dar nu singură. Există o reciprocitate, iar copiii, împreună cu educatoarea comunică, lucrează, se joacă formând împreună un tot unitar. În sistemul neoumanist, … Citeste tot

Rolul educatoarei neoumaniste în formarea personalităţii copilului

Educatoarea este acea persoană specială din viaţa copilului care poată să faca viaţa frumoasă şi limpede acestuia, dar nu singură. Există o reciprocitate, iar copiii, împreună cu educatoarea comunică, lucrează, se joacă formând împreună un tot unitar. În sistemul neoumanist, … Citeste tot

Timpul petrecut în aer liber, beneficiu pe termen lung!

Într-o lume care se află în continuă mişcare, unde toţi suntem grăbiţi, este important să privim la micuţii noştri, la nevoile lor şi noi, în calitate de părinţi, să le acordăm mai mult timp. Putem face acest lucru prin jocuri … Citeste tot

Dezvoltarea intelegenței emoționale la copii

O persoană cu inteligență emoțională are o foarte bună capacitate de a empatiza cu cei din jur și, mai ales, de a influența emoțiile. Oamenii inteligenți emoțional sunt capabili să își adapteze comportamentul în funcție atât de persoană, cât și … Citeste tot

Sistemul imunitar al copiilor la intrarea în gradiniță

Gradinița se poate spune că este o sală de antrenament pentru dezvoltarea sănatoasă a unui viitor sistem imunitar bine pus la punct, atâta timp cât ne asigurăm că alimentația copilului îi oferă toate elementele necesare pentru a putea face față … Citeste tot

Cheia unei comunicări eficiente

„A vorbi este o nevoie, a asculta este o artă.” Goethe Comunicarea reprezintă cheia dezvoltării și menținerii unei bune relații între copii și adulți. Dar atunci când vorbim despre „comunicare”, mulți dintre noi ne gândim doar la partea verbală. Însă, … Citeste tot

Învățam să fim ecologiști!

Ființă umană trebuie educata în spiritul respectului fată de mediu. De aceea, toți suntem responsabili în a construi un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii. Sentimentele și atitudinile copiilor fată de natură trebuie să … Citeste tot

Craciunul in Gradinita Rasarit inseamna iubire si daruire!

Să dăm sens şi scop Crăciunului pentru cei mici si cei mari ! Crăciunul este sărbătoarea care aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari. Craciunul este o traire emotionala … Citeste tot

Regasirea frumosului pierdut

Traim intr-o societate tehnologizata, unde calculatorul, tableta si telefonul mobil reprezinta modalitatea usoara si la indeamana de a linisti marea agitata din interiorul copilului. Odata ce este asezat in fata micului ecran, indiferent ce forma sau dimensiune ar avea acesta, … Citeste tot

Copil ca tine sunt si eu!

Copilul cu dizabilitati trebuie considerat ca facand parte din societate. Nu putem sa-l ascundem, nu are nevoie de mila noastra, ci de sprijin, permitandu-i sa traiasca alaturi de ceilalti copii, ca parte integranta a comunitatii. Educatia trebuie facuta posibila pentru … Citeste tot

Pagina 1 din 81 2 3 4 8