Dezvoltarea intelegenței emoționale la copii

O persoană cu inteligență emoțională are o foarte bună capacitate de a empatiza cu cei din jur și, mai ales, de a influența emoțiile. Oamenii inteligenți emoțional sunt capabili să își adapteze comportamentul în funcție atât de persoană, cât și de context, datorită talentului lor de a îi “citi” pe ceilalți, reușind astfel să obțină maximum de beneficii din relațiile sociale.

Din cercetările specialiștilor a reieșit faptul că succesul  în viața personală și profesională nu se bazează, cum se credea până nu demult, doar pe IQ-ul academic, ci pe îmbinarea eficientă dintre acesta și inteligența emoțională.

Inteligența emoțională este determinată genetic, dar dezvoltarea acesteia poate fi influențată, pozitiv sau negativ, de factorii de mediu din copilăria mică, odată cu dezvoltarea limbajului și a abilităților de socializare ale copilului. Predispoziția genetică poate fi încurajată să “infloreasca” prin modul în care adulții din preajmă copilului știu să stimuleze adecvat dezvoltarea competențelor emoționale, de comunicare și de socializare ale copilului.

Conform psihologilor, există trei abilități importante care compun inteligență emoțională și care pot fi educate încă din copilăria mică:

  1.   Înțelegerea emoțiilor se referă la capacitatea de a identifica și denumi corect stările emoționale, atât proprii, cât și pe cele ale celorlalți, dar și la capacitatea de a face discriminări fine între intensități diferite ale aceleiași stări emoționale. Este vorba, în fapt, despre dezvoltarea capacității de a “citi” starea emoțională a celorlalți dincolo de modul în care aceștia se manifestă verbal sau comportamental. Această abilitate începe să se dezvolte mai ales după 4-5 ani, după ce, din punct de vedere neurologic, copilul a atins pragul de maturitate necesar pentru a înțelege ce gândesc alte persoane din perspectivă lor personală.

 

  1.   Exprimarea emoțională include manifestarea emoțiilor prin comportamente non-verbale (mimică, gestică, etc) și verbale (utilizarea cuvintelor potrivite, tonalitatea, ritmul și intonația, modularea limbajului pentru a exprimă corect starea emoțională etc).

 

  1.   Autoreglarea emoțională constă în dezvoltarea capacității de autocontrol a emoțiilor, astfel încât comportamentul copilului să fie adaptat la cerințele vieții sociale. Autocontrolul înseamnă abilitatea de a inhiba sau de a modifica starea emoțională în funcție de context. Această este o abilitate care se îmbunătățește odată cu vârstă și care începe să devină vizibilă treptat abia după 5-6 ani.

Sorina, educatoare

 

 

 

rasarit@amurtel.ro

0743161740