Rolul educatoarei neoumaniste în formarea personalităţii copilului

Educatoarea este acea persoană specială din viaţa copilului care poată să faca viaţa frumoasă şi limpede acestuia, dar nu singură. Există o reciprocitate, iar copiii, împreună cu educatoarea comunică, lucrează, se joacă formând împreună un tot unitar.

În sistemul neoumanist, educatoarea este în primul rând prietena copiilor, cea care este omul faptelor, nu vorbelor (nu porunceşte copiilor, ci face împreună cu ei, ajutându-i pe aceştia să înveţe şi să se ajute singuri, încurajând în acest fel independenţa). Adevărata educatoare neoumanistă, cea care îmbrăţişează harul vocaţiei, trebuie în primul rând să reprezinte un model uman pentru copii, să fie calmă, rabdătoare şi iubitoare. Educatoarea neoumanistă este cea care prin puterea exemplului, poate ajuta copiii să construiască şi să aşeze câte o cărămidă în marea casă, formând o bază solidă, pentru ceea ce va reprezenta mai târziu toleranţa, echitatea, empatia, diversitatea, dragostea universală, încurajând astfel copiii să gândească şi să observe lucrurile din punct de vedere holistic, încă de la vârstă fragedă.

Educatoarea formată în sistemul neoumanist este inventivă, cea care găseşte cele mai spectaculoase metode pentru a reuşi să capteze atenţia copilului în momentele critice, fiind „omul magician” care încearcă să scoată din tolba cunoaşterii cele mai fascinante abordări pentru a reuşi să îndeplinească cu succes misiunea aparte pe care o are – aceea de a forma copii pentru mâine, viitori adulţi conştienţi, crescuţi fără prejudecăţi şi stereotipuri ori gânduri negative, autentici, grijulii şi atenţi la tot ceea ce însumează universul, până cele cele mai mici şi aparent neînsemnate vietăţi ale acestuia.

Virginia Nistor, educatoare