Cheia unei comunicări eficiente

„A vorbi este o nevoie, a asculta este o artă.”

Goethe

Comunicarea reprezintă cheia dezvoltării și menținerii unei bune relații între copii și adulți. Dar atunci când vorbim despre „comunicare”, mulți dintre noi ne gândim doar la partea verbală. Însă, o parte mai importantă decât vorbitul, o parte critică a comunicării, o constituie ascultarea. Învățam să ascultăm pentru obținerea informațiilor corecte, pentru înțelegerea mesajului, pentru a decide, pentru a alege și pentru a învață. Iar ascultarea activă este abilitaea pe care trebuie să o avem pentru a înțelege ceea ce ni se comunică.

Nu cred că există om care să nu dorească să fie ascultat, iar copiii nu fac excepție. La fel ca adulții, aceștia doresc să fie înțeleși, apreciați, respectați și iubiți. Iar atunci când vorbim despre a respecta copilul, se presupune a comunica cu acesta, a-l asculta și a ști să te faci ascultat.

În discuțiile cu cei mici este important să îi încurajăm să-și exprime sentimentele și emoțiile, fapt care duce la creșterea stimei de sine. Iar în acest proces, copiii pot avea curajul de a se exprima liber doar dacă suntem buni ascultători. Dezvoltându-ne capacitaea de „ascultare activa”, îi vom ajuta să înțeleagă faptul că suntem alături de ei, că-i înțelegem, că le acceptăm punctele de vedere fără a-i critica. Procedând în felul acesta micuții vor realiza că nu sunt singuri, că au pe cine se baza iar relația părinte – copil se va consolida.

Când un copil manifestă un comportament care ne deranjează, este important să descriem faptele care nu ne plac fără a-l critica. În felul acesta îl vom ajuta să-și revizuiască atitudinea, fără a-i afecta stima de sine. De exemplu, în loc să spunem: „ Ai lăsat jucăriile împrăștiate peste tot în cameră! Ești dezordonat!”, putem spune: „Sunt multe jucării pe covor și n-aș vrea să le calc”.

Totodată, să asculți copilul nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu ceea ce spune sau ceea ce face ci este important să acționezi cu empatie exprimându-ți punctul de vedere ca și cum l-ai „îmbrăţişa” pe-al lui. De exemplu, în cazul în care copilul se plânge de faptul că nu a fost invitat la o petrecere, iar părintele știe motivul, acesta, în loc să-i spună că știe sau să-i pună întrebări, poate să-i spună: „Inteleg că ești trist că nu ai fost și tu acolo”.

Această abordare îl va ajuta pe copil să se orienteze asupra sentimentelor proprii și-l va determina să fie mai deschis față de părinte știind că este ascultat. Va învăța să înțeleagă că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum dorim, să-și gestioneze frustrările și să se calmeze înțelegând mai bine sentimentele și reacțiile celor din jur. Astfel, va face pași importanți spre dezvoltarea emoțională, iar rolul părintelui va fi de a-l ghida în această direcție.

Ascultarea activă nu necesită doar timp ci și o atitudine răbdătoare și înțelegătoare care îl determină pe copil să renunțe la o atitudine defensivă, deschizându-se unei bune comunicări.

Pentru reușită este important ca părinții să țină cont de: menținerea unui climat calm acasă; încurajarea copiluilui de a transpune sentimentele în cuvinte, de a vorbi de despre situațiile care l-au făcut să se simtă într-un anumit fel; lăudarea copilului când acesta reușește să-și păstreze calmul în anumite situații de criză; ajutarea copilului în a reuși să separe sentimentele de comportament (exemplu: „Inteleg că ești furios, dar nu este bine să lovesti”); ajutarea copilului în a reuși să înțeleagă diferența între propriile sentimente și a celor din jur (de exemplu: „Imi dau seama că ești supărat acum, dar ceea ce vrei să faci îl/o va supăra pe…”).

Când în viața copilului apare o problemă și reușește să recunoască ceea ce simte, va găsi el însuși soluțiile potrivite. Atunci va observa că se dezvoltă bine emoțional iar relația părinte – copil este una sănătoasă și frumoasă, care are la bază susținere, empatie, dragoste dar și o ascultare activă.