Comunicarea Nonverbala si Limbajul Corpului la Copilul de 2-3 Ani

Rolul limbajului corporal este acela de a crea o balanta intre sentimentele interioare si cuvintele spuse, astfel incat sa nu apara mai tarziu un conflict sau emotii neexprimate. Putem, asadar, sa spunem ca mimica este un real mecanism de intarire sau intelegere a mesajului transmis de catre adult copilului.

mimica

Daca vreau sa arat unui copil de 2 ani ca este timpul sa ne culcam, nu va percepe acest mesaj decat daca este insotit si de gesturi specifice. Daca vom transmite acest mesaj facand altceva sau uitandu-ne intr-o revista, efectul nu va fi cel pe care ni-l dorim si se va juca in continuare ignorand mesajul transmis. Copilul mic reactioneaza mai greu la un mesaj care nu este insotit de mimica adecvata.

Daca dezvoltam copilului o sensitivitate crescuta legata de limbajul corporal propriu, atunci, in mod sigur, acest aspect va da posibilitatea celor din jur sa„citeasca” diferitele gesturi manifestate, fara a comunica verbal. Asa veti putea intelege daca doreste sa faca un lucru,daca este de acord sau nu cu ceea ce spuneti sau faceti, daca este agresiv, suspicios, furios sau ingrijorat.

Acest fapt va face mult mai usor sa stiti cand copilul este fericit, suparat, iritat sau melancolic, fara a fi nevoie ca el sa exprime acest lucru. O atentie crescuta in ceea ce priveste limbajul corporal va va permite sa observati sentimentele ascunse, pe care nu stie sa si le exprime. Pentru ca adultului sa-i fie mai usor sa traduca ceea ce exprima corporal copilul, trebuie sa faca legatura cu mesajul transmis anterior. Nu toti copiii intre 2 si 3 ani au capacitatea de a comunica verbal, de aceea noi ca adulti trebuie sa dam o atentie deosebita limbajului corporal al copilului.

Probabil ca cea mai legitima intrebare pe care v-o puteti pune acum, este „Ce ar trebui sa imi invat copilul in legatura cu limbajul corpului si la ce varsta ar trebui sa o fac?”.
Cred ca este responsabilitatea fiecarui parinte sa incerce sa isi integreze copilul cat mai bine in mediul social si sa il invete pe acesta unele trucuri care sa ii creeze o cale mai usor de parcurs. Acest lucru include sa il invatati cel putin lucrurile de baza despre comunicare, printre acestea numarandu-se, in primul rand, limbajul corporal.

suparare

Esential pentru comunicarea interpersonala este invatarea limbajului corporal de catre cei mici la o varsta frageda, astfel incat sa aiba timp sa isi dezvolte abilitati de citire sau control al acestuia, inainte de a-si face intrarea independenta in societate.

Incepeti sa ii explicati copilului despre limbajul corporal de indata ce el este capabil sa inteleaga aceste lucruri (in jurul varstei de doi ani) si cresteti, odata cu el, si gradul de dificulate al explicatiilor. Dati-i exemple de actiuni si explicati-i ce inseamna fiecare, apoi discutati despre acestea. Totusi, este important ca informatiile pe care i le explicati sa fie bazate pe stiinta si nu pe informatii venite din reviste.

de Magda Zambet

rasarit@amurtel.ro

0743161740