Educația prin iubire
De multe ori ne întrebăm dacă prea multă iubire și îngăduință duce la eșec în educația copiilor noștri. Pentru a se dezvolta constant şi sănătos, un copil are nevoie de o relaţie sănătoasă şi permanentă cu adulţii care ţin cu adevărat la ei. În relaţiile interumane faptele sunt mai grăitoare decât vorbele. Nu toți copiii se simt cu adevărat iubiţi de părinţi pentru că iubirea şi afecţiunea trebuie demonstrată, nu doar afirmată. Copiii vin pe lume cu anumite capacităţi comportamentale şi emoţionale, mai târziu învăţând să comunice verbal. Aceasta presupune să ne manifestăm iubirea faţă de copil atât pe căi emoţionale cât şi comportamentale. Ceea ce îl determină pe copil să se simtă iubit se bazează pe ceea ce facem şi mai puţin pe ceea ce spunem chiar dacă ne exprimăm verbal iubirea în fiecare zi. Cum să facem acest lucru sau de ce nu este suficient ce îi oferim zilnic ? Vremurile s-au schimbat, copiii s-au schimbat şi odată cu acestea modalitatea în care le putem satisface nevoile emoţionale.
Copilului nu îi sunt suficiente o îmbrăţişare, un pupic pe frunte sau obraz. Arsenalul nostru de dragoste trebuie să includă acele întâlniri directe care sa-i dea de înţeles copilului că îl iubiţi: o mângâiere si o usoara bataie pe umăr sau pe spate, o mână trecuta prin păr şi de ce nu un scărpinat distractiv pe spate şi altele. Acest tip de afecţiune întâmplătoare este un dar foarte preţios pentru copil alături de menţinerea contactului vizual. Modalităţile de a menţine contactul vizual îi oferă senzaţia că eşti doar cu el chiar când sunt şi alţii de faţă: o privire mai intensă, un semn făcut cu ochiul, un zâmbet larg urmat de acel semn de apropiere al mâinii de obraz “aşa cum numai tu şi el v-aţi obişnuit”. Nimic nu e gratuit şi nefolositor pentru simplul motiv că se creează o relaţie specială, trainică, de care copilul are o nevoie disperată pentru a face faţă realităţilor vieţii. Un element vital este iubirea necondiţionată care pune pe primul loc nevoile copiilor și constituie baza unei relaţii sincere şi solide cu un copil.
Spre deosebire de adult, copilul încă nu este capabil să iubească necondiţionat sau să manifeste asemeni unui adult sentimentul iubirii reciproce. Singura preocupare a copilului este să se simtă el iubit. El iubeşte instinctiv şi tot instinctiv îşi cunoaşte propria nevoie de a fi iubit. Copilul testează de la sine iubirea părinţilor prin comportamentul său, mai ales când simte că este neglijat din punct de vedere emoţional. Dacă părinţii nu înţeleg cum iubeşte copilul, vor fi total dezorientaţi şi exasperaţi când acesta nu se va comporta aşa cum au sperat ei. De multe ori copilul se poartă urât pentru că cerşeşte un răspuns pozitiv la întrebarea: “Mă iubeşti?”. Din experienţa proprie am observat că e mult mai uşor să formezi un copil atunci când se simte iubit sincer. Călăuzirea copilului spre ce e bine în viaţă este un lucru foarte important pentru acesta.
Dragostea si iubirea înseamnă formare, iar părinţii au datoria să-i iubească mai întâi sincer pe copii şi apoi să le asigure toate datele necesare formării de-a lungul anilor.