Emotiile negative. Le ascundem sau le eliberam?
Aproape toti adultii incearca sa impiedice plansul micutilor atunci cand acestia simt nevoia sa o faca. Pe masura ce crestem, lumea din jurul nostru incearca sa ne alunge obiceiurile care denota tristetea, supararea, dezamagirea, frustrarea, frica, ingrijorarea si, in general, tot ceea ce inseamna emotii negative. Insa, toate aceste emotii sunt naturale si absolut normale, desi ele ne fac sa ne simtim rau, pe moment, scopul manifestarii lor e de a ne ajuta sa ne descarcam psihicul de greutatea lor. Mai mult, acestea sunt o parte foarte importanta a dezvoltarii psihice si a cresterii.
Atunci cand se intampla un mic incident si copilul simte nevoia sa se manifeste emotional, apar parintii care, de obicei il opreste sa-si manifeste emotiile, asa cum doreste el. Daca manifestarea lor este deranjanta pentru copil sau pentru cei din jur, parintii il pot invata un mod mai bun prin care sa faca acest lucru. De exemplu, daca accesele de furie ale copilului sunt violente, il putem invata sa-si canalizeze furia prin actiuni constructive, precum modelajul, desenul sau repararea unor lucruri. Discutia si comunicarea sunt, intotdeauna, metode foarte bune de a ne descarca de frustrari, cat timp nu se recurge la violente verbal.
Totusi, copilul trebuie invatat cand este locul si timpul potrivit pentru manifestarea unor emotii negative. Aici intervine datoria parintilor. Un aspect pe care trebuie sa il luam in considerare este ca o emotie negativa, ce nu s-a manifestat la timpul ei, va gasi o cale prin care sa iasa la iveala, poate chiar atunci cand va este lumea mai draga, intr-un mod mult mai agresiv si mai dur. De aceea, nu trebuie sa incercati sa impacati copilul doar ca sa nu existe o criza de plans sau furie, decat daca, intr-adevar, nu este momentul pentru aceasta.
Prin invatarea unei comunicari eficiente, il vom ajuta pe copil sa isi recunoasca sentimentele si sa si le exprime intr-un mod sanatos. In acest fel, pe langa copil, si parintii vor invata sa isi exprime propriile sentimente si sa nu si le reprime, pentru ca, atunci cand asta se intampla, ele sunt resimtite atat de copil cat si de parinti, afectand intreaga viata de familie.
Parintii nu trebuie sa isi faca copiii responsabili pentru emotiile pe care le simt ei. Daca acestea sunt provocate de catre copii, invinuirea lor nu va duce decat la momentul in care acestia isi vor inhiba dorintele, nevoile si sentimentele si descarcarea lor intr-un moment total neprielnic.
Daca reusim sa ii invatam pe copiii sa-si recunoasca propriile emotii acestia invata sa se elibereze de sentimentele si emotiile negative si sa mearga mai departe, fara a se lasa doborati.
de Magda Zambet