Primul pas in gradinita este dificil pentru orice copil!
Primul pas in gradinita este dificil. Cine nu a auzit de la propriul copil: “Vreau sa dorm acasa!”, “Nu imi place aici!”,”Copiii sunt rai cu mine!”, “Vreau sa stau cu tine!”, “Vreau sa ma imbratiseze mama!”
Cu totii am auzit asa ceva! Ce putem face?
Gradinita este primul pas in viata sociala a copilului care iese din universul lui unde se simte in siguranta si confortabil (acasa cu parintii, bunicii care ii indeplinesc nevoile in orice moment al zilei, in care copilul poate decide ce este de facut cum si cand) si intra intr-o lume noua -cladirea gradinitei unde sunt oameni straini si reguli clare, bine stabilite. Nu este de mirare cand copilul refuza sa paraseasca mediul familial pentru a se aventura intr-un loc necunoscut. Aceste refuzuri se transforma usor in plansete, tipete si chiar dureri false de burtica sau de cap.
Chiar si noi cei mari cand suntem obositi sau stresati spunem “NICAIERI NU-I CA ACASA” dorindu-ne cu disperare sa ne reintoarcem in familie, acolo unde ne simtim in siguranta si confortabil, pentru a ne reincarca bateriile.
Este important sa incercam sa ne punem in locul copiilor pentru un moment. Daca si adultii se simt cateodata suprasolicitati de programul lor atunci putem cu usurinta sa intelegem si provocarea pe care o resimte un copil. Programul de acasa este de multe ori foarte diferit cu cel de gradinita. La gradinita copilul invata o rutina care este respectata in fiecare zi, dar care dureaza o perioada pana cand copilul invata sa isi adapteze dorintele individuale la cerintele grupului din care face parte. Daca acasa copilul poate alege cand doarme, cand mananca, cand se joaca unde si cum, in gradinita lucrurile stau un pic diferit. Desi copilul este incurajat sa faca alegeri si sa isi exprime nevoile el este indrumat catre un program prestabilit, ceea ce la inceput poate frustra copilul.
Cand copiii fac trecerea de acasa catre gradinita este normal sa apara si anxietatea-frica de necunoscut. Toate gesturile de dragoste oferite copilului de catre cei din familie a invatat copilul ca se poate baza pe acestia. Deci, este firesc ca atunci cand parintii pleaca si il lasa intr-un mediu care la prima vedere este strain, sa refuze integrarea in acel loc. Este important sa intelegem ca plansul este o modalitate a copilului de a-si exprima emotiile. Copilaria nu este intotdeauna un drum drept si usor ci adesea este brazdat de vai si dealuri unde copilul are nevoie de suportul parintilor in a-si depasi temerile si de a-si forma abilitati care sa il ajute pe parcursul drumului.
Andreea Georgiana Zambet, educatoare