Stabilirea limitelor la copii

Motivul pentru care un copil are un comportament mai dificil sau agresiv ascunde de fapt o explicaţie: doreşte să se joace, îl supără ceva, nu inţelege un anumit lucru, doreşte atenţie sau are nevoie de stabilirea unor limite comportamentale.

Pentru cei mici, familia reprezintă prima sursă de informare, iar parinţii sunt primele modele pe care le urmează. Atunci când părinţii doresc să îndrume copilul iar acesta devine neascultător, recurg la mustrări sau diferite pedepse oferindu-le un exemplu de comportament agresiv, pe care micuţii îl vor adopta.

De aceea, este important ca adulţii care au rolul de a proteja şi îndruma copiii, să realizeze faptul că pedeapsa nu educă, ci complică şi mai mult lucrurile.

Psihologul Laura Markham consideră că pedeapsa ar trebui înlocuită cu o perioadă în care adultul poate petrece un timp valoros alături de micuţ încercând să descopere problema care a generat un anumit tip de comportament. Studii recente susţin faptul că pedepsele dezvoltă furie şi o atitudine defensivă. Astfel, copiii învaţă să spună lucruri neadevărate pentru evitarea pedepsei.

La vârsta preşcolară, copiii nu-şi pot stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de
adrenalină, aşa că, în acele momente este bine să li se ofere micuţilor un mediu liniştit în care să-şi descarce supărarea. Se va putea discuta despre comportamentul avut după ce se va calma.

Un copil are tendinţa de a fi neascultător atunci când se simte vinovat sau simte că a
dezamăgit. O abordare de genul „inţeleg că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat” îi va arăta copilului că nu trebuie să-i fie teamă, ci că a găsit o persoana care-i va acorda încredere.

Totuşi este important să se înteleagă faptul că excluderea pedepselor nu echivalează cu
renunţarea la a le impune limite copiilor. Ei au nevoie de stabilirea unor limite comportamentale, şi cu cat vor înţelege mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi dispuşi să le accepte.

Pentru a descrie nevoia de limite a unui copil, pedagogul Janet Gonzales – Mena a folosit
urmatorul exemplu:

Să ne imaginăm că pe timp de noapte trecem cu maşina peste un pod. Dacă acesta nu are
balustrade, vom conduce încet, cu teamă. Dar dacă vom observa balustradele de-o parte şi de alta a podului, atunci vom conduce cu încredere şi uşurinţă.

Iată că, pentru a se simţi în siguranţă, copilul are nevoie de aceste „balustrade” şi va testa
adultul care are grija de el până când limitele vor fi stabilite cu claritate. Acesta va plânge, va ţipa, poate va avea un acces de furie până când limitele vor fi stabilite, dar această luptă pentru putere este importantă pentru dezvoltarea sinelui unui copil. În adâncul inimii lui simte că este înconjurat de dragoste adevărată.

Stabilite în mod sănătos, limitele stau la baza dezvotării armonioase a copilului deoarece îl învaţă pe acesta autocontrolul, autodisciplina, toleranţa la frustrare. Iar modul în care acestea sunt asimilate are efect direct asupra adaptării la realitate, la societate, dar şi asupra performanţei viitorului adult.

autor: Madhavii Alexa, profesor pentru învățământul preșcolar – Grupă Mare